Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor Palas – este situat la periferia oraşului Constanţa, în vecinătatea şoşelei naţionale şi a căii ferate Bucureşti – Constanţa.
Teritoriul Institutului face parte din unitatea geografică "podişul dobrogean prebalcanic" sau "Câmpia sudică a Dobrogei", podişul Dobrogei având înălţimi medii între 100 – 200 m, relieful său fiind modelat de ape în trepte, uşor aplecate de la vest la est şi către axul văii Carasu.
Câmpia Dobrogeană are un climat temperat – continental, caracterizat prin ierni scurte, cu zăpezi puţine. Sub raport termic, temperatura medie anuală este de 11º, Institutul aflându-se în una din cele mai călduroase zone ale ţării, având un indice ridicat de ariditate. Zona Dobrogei este considerată pe bună dreptate o zonă foarte secetoasă, iar distrugerea sistemului de irigaţii după anul 1990 a influenţat nivelul producţiilor obţinute. Caracteristica zonei este regimul eolian, înregistrându-se o frecvenţă mare a vânturilor nordice, cel mai frecvent fiind crivăţul, un vânt rece şi puternic care suflă din N-E spulberând zăpada şi dezgolind culturile de toamnă şi cele perene şi expunându-le îngheţurilor.
Terenul pe care este situat institutul, în suprafaţa actuală de 555 ha , este constituit din soluri cu o bună fertilitate.